Acasă La zi Jurnal de vaccin anti COVID-19 – rapelul Pfizer

Jurnal de vaccin anti COVID-19 – rapelul Pfizer

38
0

Pe 21 aprilie a venit și momentul mult așteptat al rapelului pentru vaccinul Pfizer. Când scriu „mult așteptat” nu greșesc deloc, am așteptat cu interes ziua în care voi finaliza procesul de imunizare. Bine, eu am avut de așteptat doar 21 de zile – mă gândesc la cât de amuzant trebuie să fie pentru cei cu Astra Zeneca.

La fel ca în cazul dozei inițiale de vaccin Pfizer, evenimentul s-a petrecut tot la Romexpo – centrul 9. Totul a mers rapid, fără stat la coadă, smooth. Ce am băgat de seamă însă e ca personalul medical părea destul de obosit din cauza rutinei ultimelor multe zile de când a început vacinarea, ceea ce este pe deplin de înțeles. Nu am nimic de reproșat actului medical sau organizării, ba dimpotrivă, toată aprecierea.

Efecte secundare post vaccin anti COVID cu Pfizer BioNTech

În dimineața imediat urmatoare vaccinării, pe la ora 6 a început să-mi fie frig, frisoane, au urmat rapid și dureri musculare și „de oase”, adică senzația de gripă galopantă, culmea, fără temperatură. Am băut o fiolă amară de algocalmin pe care o aveam în casă și am cazut lat până la 12 când am revenit pe planetă ca o floricică neprihănită.

Durerea din umăr a persistat cam 5 zile, ușor mai pregnantă decât cea resimțită la prima doză, dar nederanjantă maximal.

PS
5G-ul e chiar ok, dacă facem abstracție de call-urile inoportune din partea lui Bill, dar am impresia că acum l-a prins doamna și s-a lăsat de prostioare. 😀

0 0 votes
Article Rating
Subscribe
Notify of
guest

0 Comments
Oldest
Newest Most Voted