Înainte de a începe, trebuie să menționez câteva aspecte:
- consider vaccinarea ca fiind un echivalent al untilizării centurii de siguranță în mașină pe vremea când nu era obligatorie. Unii oameni nu mai există exact din motivul ridicol că nu au înțeles șansa. Natura e dreaptă și sortează fără încetare.
- m-am înscris pe o lista de așteptare aproape imediat ce s-a dat ok-ul pentru etapa a 3-a (adica undeva pe 15 sau 16 martie, nu mai țin minte exact)
- am ales inițial centrul Neghiniță de pe strada Viitorului (București) având cca. 3000 de persoane înaintea mea
- am optat apoi pentru UM X din zona Autovit (Vitan-Bârzești) pentru că abia apăruse în pesaj și erau până în 2000 de oameni înscriși
- în jurul datei de 20 martie am decis din nou să mă mut și am ales Romexpo, centrul 9, care avea în jur de 2000 de oameni pe lista de așteptare, dar care mi s-a părut a avea șanse mult mai mari de avea mult mai multe cabinete decât orice alt obiectiv din afara ROMEXPO. Și nu m-am înșelat. Pe 24 aprilie, am primit sms și email să-mi fac programarea pe platforma Rovaccinare și am ales singura variantă disponibilă – inoculare doză inițială pe 31.03.2021 și rapel pe 21.04.20121 – Pfizer.
Procesul de vaccinare
Totul a decurs rapid. Aveam programare la ora 15, se poate intra cu mașina până la pavilionul unde ai programarea, am parcat la cca. 14.50 în proxima vecinătate a obiectivului. La 15.05 terminasem cu înțepătura și am mai stat 10 minute într-o sală înființată cu scopul declarat de a detecta eventualele efecte adverse imediate, conform recomandărilor (se recomandă 15 minute, dar am decolat puțin mai repede din proprie inițiativă lipsită de răbdare).
Efecte adverse
Seara pe la ora 20 au apărut dureri în mușchiul umărului injectat, semn că vaccinul funcționează. Durerea a persistat încă o zi și ceva, dar fără să devină foarte deranjantă sau să nu permită mișcarea firească a mâinii. A fost mai degrabă un soi de jenă acută. Niciun semn de febră sau alt disconfort organic.
Revin cu detalii după efectuarea rapelului.
Sănătate tuturor, terminați cu prostiile și vaccinați-vă!










